Andriana Tecuceanu

#Economie: 27 марта

Taxele de drum pentru transportul de mare tonaj, calculate în funcție de numărul de kilometri parcurși

Taxele de drum pentru transportul de mare tonaj, calculate în funcție de numărul de kilometri parcurși

Noi reguli pentru transportul de mare tonaj. Taxele pentru folosirea drumurilor vor fi calculate în funcție de numărul de kilometri parcurși, iar operatorii nu vor mai achita o taxă fixă pentru depășirea sarcinii masice pe osie și a masei totale admise. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat, joi, în a doua lectură de 72 de deputați. Potrivit Legislativului, actul normativ transpune o directivă europeană şi introduce noi măsuri pentru a asigura un sistem mai echitabil și mai a
Economie
Cel puțin șase morți, după ce un submarin s-a scufundat în Marea Roșie din Egipt. La bord se aflau 40 de turiști

Cel puțin șase morți, după ce un submarin s-a scufundat în Marea Roșie din Egipt. La bord se aflau 40 de turiști

Un submarin turistic s-a scufundat, joi dimineață, în largul coastei orașului egiptean Hurghada, pe Marea Roșie, au declarat surse locale pentru BBC. La bordul ambarcațiunii se aflau 40 de persoane. Cel puțin șase persoane au murit, iar alte nouă au fost rănite, după ce submarinul turistic s-a scufundat aproape de port. Alte 29 de persoane au fost salvate. Agenția rusă Tass a scris că turiștii la bordul submarinului numit Sinbad erau ruși și că cel puțin patru au murit. Urmăriți-ne și pe can
Extern

26 марта

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu trei cazuri grave ce vizează minorii

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu trei cazuri grave ce vizează minorii

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului s-a sesizat din oficiu în legătură cu trei cazuri grave întâmplate recent în țară, cu implicarea minorilor. Este vorba de fata de nouă ani găsită înecată într-un canal de scurgere la Anenii Noi, de adolescenta de 15 ani care a căzut de la înălțime la un spital din Chișinău și băiatul care și-a pus capăt zilelor după un presupus incident la școală. Ombudsmanul Copilului anunță ca va monitoriza intervenția autorităților și va evalua măsurile și acțiun
Social
Schimbări la introducerea alimentelor noi pe piața din R. Moldova. Ce vor trebui să facă agenții economici

Schimbări la introducerea alimentelor noi pe piața din R. Moldova. Ce vor trebui să facă agenții economici

Noi norme generale privind introducerea alimentelor noi pe piața din R. Moldova au fost aprobate de Cabinetul de miniștri, la ședința Guvernului de astăzi, 26 martie. Pentru a proteja sănătatea și bunăstarea oamenilor, prin garantarea că alimentele noi introduse pe piața din țară sunt sigure pentru consum, Guvernul a aprobat, la inițiativa Ministerului Sănătății, Regulamentul sanitar privind alimentele noi. Documentul urmărește evaluarea și notificarea alimentelor noi de Agenția Națională pent
Social
Percheziții ample la Căușeni într-un dosar de acceptare a finanțării ilegale a partidului politic „Șor”

Percheziții ample la Căușeni într-un dosar de acceptare a finanțării ilegale a partidului politic „Șor”

Percheziții au avut loc, miercuri, la mai multe persoane din orașul Căușeni, vizate într-un dosar penal privind acceptarea finanțării ilegală a fostului partid Șor, din partea unui grup criminal organizat. Potrivit Procuraturii Anticorupție (PA), anchetatorii au stabilit că persoanele, cunoscând despre faptul finanțării partidului din partea grupului criminal organizat condus de Ilan Șor, ar fi acceptat bani pentru acțiuni organizatorice și logistice activității partidului. Astfel, Ilan Șor ur
Politică
Progrese în implementarea proiectelor de aprovizionare cu apă și canalizare

Progrese în implementarea proiectelor de aprovizionare cu apă și canalizare

Proiectele de modernizare a infrastructurii de apă și canalizare care au loc în R. Moldova, cu sprijinul Guvernului Federal German și al Uniunii Europene, accelerează, a informat Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), într-un comunicat. Ministrul Infrastructurii Vladimir Bolea a avut, miercuri, o întrevedere cu delegația Băncii Germane de Dezvoltare (KfW), condusă de directorul pentru Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală, Veronica Garcia del Arco. În cadrul întâlnirii, au
Social

25 марта

Germania acordă un grant de 38,8 milioane de euro pentru renovarea energetică a clădirilor publice din țară

Germania acordă un grant de 38,8 milioane de euro pentru renovarea energetică a clădirilor publice din țară

R. Moldova va primi un grant nerambursabil în valoare de 38,7 milioane de euro din partea Germaniei pentru renovarea energetică a clădirilor publice. Un acord în acest sens a fost semnat marți, 25 martie, de către ministrul Energiei, Dorin Junghietu, directorul pentru Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală la Banca Germană de Dezvoltare Kfw, Veronica Garcia del Arco, și directorul Unității Consolidate pentru Impelementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE), Ruslan Suru
Social
Statele Unite suspendă pe termen nelimitat includerea României în programul Visa Waiver

Statele Unite suspendă pe termen nelimitat includerea României în programul Visa Waiver

Decizia privind includerea României în programul Visa Waiver este în curs de revizuire. În timpul procesului de evaluare, Statele Unite anunță, într-un comunicat publicat, marți, că suspendă implementarea Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA) pentru cetățenii români. Românii ar fi trebuit să poată merge în Statele Unite în scop turistic sau de afaceri fără a mai fi necesară obținerea vizei începând cu 31 martie. „Guvernul SUA revizuiește recenta desemnare a României în Progra
Extern
Un șofer din Șoldănești, prins în stare de ebrietate la volan, a fost condamnat la doi ani de închisoare

Un șofer din Șoldănești, prins în stare de ebrietate la volan, a fost condamnat la doi ani de închisoare

Un bărbat din raionul Șoldănești, prins la volan în stare de ebrietate avansată, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis. Decizia a fost pronunțată recent de Judecătoria Orhei, sediul Rezina. Magistrații au mai decis în privința bărbatului și „anularea dreptului de a conduce mijloace de transport”. Potrivit Procuraturii Generale (PG), la 4 februarie 2025, în jurul orei 21:30, bărbatul a condus un autoturism de model „Opel Astra” prin localitatea
Justiție
FOTO/ Dublă crimă în raionul Soroca. Un bărbat și-a înjunghiat soția și soacra, apoi s-a sinucis

FOTO/ Dublă crimă în raionul Soroca. Un bărbat și-a înjunghiat soția și soacra, apoi s-a sinucis

Dublă crimă în comuna Slobozia-Vărăncău, din raionul Soroca. Două femei, mamă și fiică, de 55 și 75 de ani, au fost găsite fără suflare în casa lor, cu multiple plăgi și semne evidente de moarte violentă. Potrivit poliției, descoperirea macabră a fost făcută astăzi, în jurul orei 11:00. Principalul suspect în comiterea crimei este soțul femeii de 55 de ani, care a fugit de la locul faptei. Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM „Au fost demarate acțiuni de localizare şi reținere a aces
Social
Dosarul Evgheniei Guțul: Procurorii au finalizat prezentarea probelor

Dosarul Evgheniei Guțul: Procurorii au finalizat prezentarea probelor

Toate probele în care Evghena Guțul și o secretară din cadrul Oficiului Central al fostului Partid Politic „Șor”, sunt judecate pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii și a unui concurent electoral din partea unui grup criminal organizat, au fost prezentate. Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție (PA), în cadrul a 54 de ședințe de judecată au fost audiați peste 20 de martori, au fost cercetate probe materiale conținute în 66 de volume și examinate peste 40
Justiție
UE pregătește schimbări importante în privința permiselor de conducere. Ce trebuie să știe șoferii

UE pregătește schimbări importante în privința permiselor de conducere. Ce trebuie să știe șoferii

Parlamentul european și statele membre ale Uniunii Europene (UE) au ajuns la un acord care prevede modificări în ceea ce privește permisele de conducere. Conform unui comunicat al Parlamentului European, acordul, care vine să îmbunătățească siguranța rutieră, introduce permisul de conducere digital în întreaga UE până la finele anului 2030, cerințe noi în pregătirea viitorilor șoferi și prevede reguli mai dure privind consumul de alcool. Conform comunicatului, permisul de conducere auto digital
Extern