Andriana Tecuceanu

#Economie: 20 января

Veste bună de la Ministerul Finanțelor. Cadrele didactice își vor primi salariile pentru decembrie

Veste bună de la Ministerul Finanțelor. Cadrele didactice își vor primi salariile pentru decembrie

Reprezentanții Ministerului Finanțelor au anunțat că transferurile cu destinație specială necesare pentru plata salariilor cadrelor didactice vor fi efectuate începând cu ziua de astăzi, 20 ianuarie 2025. Anunțul vine la scurt timp după ce viceprimara capitalei, Olga Ursu, a declarat că profesorii din municipiul Chișinău încă nu și-au primit salariile pentru luna decembrie 2024. „Primăria Chișinău așteaptă transferurile cu destinație specială de la Ministerul Finanțelor, în sumă totală de 220
Economie
Energocom: Necesarul de consum de energie electrică va fi acoperit integral și marți, 21 ianuarie

Energocom: Necesarul de consum de energie electrică va fi acoperit integral și marți, 21 ianuarie

Consumul de electricitate al malului drept va fi acoperit integral și marți, 21 ianuarie, a anunțat compania de stat Energocom. Potrivit autorităților de la Chișinău, necesarul de consum urmează să fie asigurat prin contracte bilaterale și de pe bursa română. Consumul de energie electrică pe malul drept al râului Nistru pentru data de marți, 21 ianuarie, se preconizază mai mare cu circa 3% decât în ziua precedentă, 20 ianuarie, anunță Energocom, într-un comunicat. Urmăriți-ne și pe canalul no
Economie
Bugetul capitalei este afectat de noile scumpiri la resursele energetice, declară primarul general

Bugetul capitalei este afectat de noile scumpiri la resursele energetice, declară primarul general

Circa 400 de milioane de lei ar costa bugetul municipal pentru a acoperi noile scumpiri la resursele energetice. Declarația a fost făcută de primarul general Ion Ceban, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale de luni, 20 ianuarie 2025. Potrivit edilului orașului, „este vorba de o nouă sumă de bani care nu era planificată pentru acoperirea acestor cheltuieli”. În acest sens, Ceban a menționat că va solicita Guvernului compensarea măcar la unele servicii strategice și anume la transp
Economie
Șapte persoane din R. Moldova vor ajunge în fața judecătorilor. Sunt acuzați de corupere electorală

Șapte persoane din R. Moldova vor ajunge în fața judecătorilor. Sunt acuzați de corupere electorală

Șapte persoane din R. Moldova vor ajunge în fața judecătorilor, fiind acuzate de comiterea infracțiunii de corupere electorală la alegerile prezidențiale și a referendumului din 20 octombrie 2024. Mai exact, potrivit organelor de resort, bănuiții au mituit alegătorii, oferindu-le sume cuprinse între aproximativ 300 și 3.000 de lei. Conform legislației în vigoare, dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă amenzi de până la 42. 500 de lei sau închisoare de la un an la 5 ani. Procuraturile raioan
Justiție

17 января

Populația Chinei a scăzut în 2024 pentru al treilea an consecutiv. Câți locuitori mai are țara

Populația Chinei a scăzut în 2024 pentru al treilea an consecutiv. Câți locuitori mai are țara

Populația Chinei a scăzut în 2024 pentru al treilea an consecutiv, numărul deceselor depășind o ușoară creștere a nașterilor, arată datele oficiale ale Biroului Naţional chinez de Statistică (BNS), scrie Reuters. Biroul Naţional de Statistică din Beijing, citat de Reuters, a raportat, vineri, o populaţie de 1,409 miliarde de persoane la sfârşitul anului 2024, faţă de 1,410 miliarde cu un an mai înainte. Declinul a fost însă mai puţin pronunţat decât în 2023, când scăderea s-a dublat în decurs d
Extern
Guvernul va compensa cu până la 50% prețurile la energia electrică pentru unele companii din țară

Guvernul va compensa cu până la 50% prețurile la energia electrică pentru unele companii din țară

Statul ar urma să acopere 50% din prețurile energiei electrice, pe o perioadă de trei luni, pentru companiile din domeniul agriculturii şi industriei prelucrătoare. O decizie în acest sens a fost aprobată joi, 16 ianuarie 2025, de membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE). Astfel, autoritățile anunță că au alocat din fondul de intervenție al Guvernulu un buget de 60 de milioane de lei. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, companiile eligibile din domeniul agriculturii şi in
Economie
Peste 26 de mii de contracte de  locațiune au fost înregistrate în anul 2024. Câți bani au ajuns la buget

Peste 26 de mii de contracte de locațiune au fost înregistrate în anul 2024. Câți bani au ajuns la buget

Încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu peste 30% în anul 2024 în comparație cu anul 2023, anunță Serviciul Fiscal de Stat (SFS). Prin urmare, anul trecut, la buget au fost încasate venituri în sumă de aproape 75 de milioane de lei. Totodată, în urma acțiunilor de conformare voluntară și informare, inspectorii fiscali au identificat 2.303 de contribuabili care ofereau în locațiune bunuri imobile. Potrivit Serviciului Fisca
Economie
Fost primar din Anenii Noi, obligat de instanță să achite o amendă de 125 de mii de lei. De ce a fost găsit vinovat

Fost primar din Anenii Noi, obligat de instanță să achite o amendă de 125 de mii de lei. De ce a fost găsit vinovat

Un fost primar al satului Maximovca, raionul Anenii Noi, a fost obligat de instanță să achite o amendă de 125 de mii de lei, după ce a fost găsit vinovat de săvârșirea mai multor infracțiuni, inclusiv pentru că a prejudiciat bugetul primăriei, conform unui comunicat de presă al Procuraturii Generale (PG). De asemenea, fostul edil ar urma să fie privat de dreptul de a ocupa funcții publice sau funcții de demnitate publică pe un termen de 5 ani. Sentința a fost pronunțată de magistrații Judecători
Justiție
O trupă se retrage din competiția națională Eurovision. A fost acuzată că melodia ar fi creată cu ajutorul AI

O trupă se retrage din competiția națională Eurovision. A fost acuzată că melodia ar fi creată cu ajutorul AI

Trupa Eblansh Band a anunțat, vineri 17 ianuarie 2025, că se retrage din competiția națională Eurovision 2025. Anunțul vine la scurt timp după ce în spațiul public s-a vehiculat că melodia grupei, „O, Moldova mea dragă”, calificată pentru audițiile live a concursului Eurovision Moldova, ar fi fost creată cu ajutorul inteligenței artificiale (AI). În mesajul transmis, trupa nu a făcut nicio referire la aceste acuzații, precizând doar că unul dintre membri este internat într-un spital din România.
Social
Accident grav după o depășire periculoasă, pe traseul M-5. Un șofer a murit pe loc

Accident grav după o depășire periculoasă, pe traseul M-5. Un șofer a murit pe loc

Un șofer de 57 de ani a murit, în urma unui grav accident rutier produs, astăzi dimineață, pe traseul M-5, între satele Corlăteni, raionul Rîșcani și Pelinia, raionul Drochia. Impactul a avut loc vineri, în jurul orei 07:00. Potrivit poliţiei, un bărbat de 36 de ani, la volanul unui „Peugeot”, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de depășire și a intrat în coliziune frontală cu un„Opel Zafira”, condus regulamentar de un bărbat de 57 de ani. Urmăriți-ne și pe canalul nostru de
Social
Mesaj RO-ALERT în județul Tulcea. MApN confirmă „urme ale unui posibil impact al unei drone”

Mesaj RO-ALERT în județul Tulcea. MApN confirmă „urme ale unui posibil impact al unei drone”

Un mesaj RO Alert a fost emis în noaptea de joi spre vineri în nordul județului Tulcea, prin care locuitorii au fost avertizați cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte în zonă, pe fondul războiului din Ucraina. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea. Între timp, Ministerul Apărării Naționale din România (MApN) a anunțat, vineri dimineață, că în zona localității Plauru, în apropierea frontierei, sunt urme ale unui posibil impact al unei drone, trans
Extern
Marea Britanie și Ucraina au semnat un tratat „de parteneriat pe 100 de ani”.  Zelenski: „O zi istorică”

Marea Britanie și Ucraina au semnat un tratat „de parteneriat pe 100 de ani”.  Zelenski: „O zi istorică”

Premierul britanic Keir Starmer și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au semnat, joi, 16 ianuarie 2025, un tratat „de parteneriat pe 100 de ani”, în timpul vizitei făcute la Kiev de șeful guvernului britanic. Prin semnarea acordului, Regatul Unit se angajează să livreze armament și să ajute Ucraina în domeniul energetic, scrie CNN şi Kyiv Independent. „Împreună am semnat un acord de referință, primul de acest fel, un nou parteneriat între Marea Britanie și Ucraina care reflectă afecțiune
Extern