Daniela Davîdov

#Economie: 20 октября

Bugetul asigurărilor sociale pentru anul 2023 a fost ajustat de Parlament. Principalele cheltuieli

Bugetul asigurărilor sociale pentru anul 2023 a fost ajustat de Parlament. Principalele cheltuieli

Rectificări la legea Bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2023 au fost aprobate de Parlament în lectura a doua, la ședința de joi, 19 octombrie. Inițiativa legislativă a fost votată de 75 de deputați. Potrivit proiectului, veniturile totale la bugetul asigurărilor sociale de stat vor fi majorate cu 152 de milioane de lei – de la 38,6 miliarde de lei la 38,8 miliarde de lei. De asemenea, cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat vor crește cu 152 de milioane de lei și vor ajunge
Economie
Întrevederea Maiei Sandu cu moldoveni din Elveția - în imagini: „Să revină acasă, așteptări și susținere”

Întrevederea Maiei Sandu cu moldoveni din Elveția - în imagini: „Să revină acasă, așteptări și susținere”

Aflată în vizită de lucru în Elveția, președinta Maia Sandu s-a întâlnit la Zürich cu conaționalii stabiliți în această țară. Șefa statului susține că le-a comunicat moldovenilor ce se face acasă și a remarcat că  cetățenii noștri stabiliți în Elveția sunt deschiși să ajute la transformarea țării. „Mi-au împărtășit speranța lor pentru o Moldovă mai bună. Cetățenii noștri doresc rezultate concrete în lupta împotriva corupției. Vor ca produsele moldovenești, cu valoare adăugată, să ajungă pe pieț
Politică În imagini
Majorări salariale, plăți unice și proiecte finanțate: Bugetul de stat pe anul curent, rectificat în lectura a doua

Majorări salariale, plăți unice și proiecte finanțate: Bugetul de stat pe anul curent, rectificat în lectura a doua

Parlamentul a rectificat în lectura a doua, în ședința plenară de joi, 19 octombrie, bugetul de stat pe anul curent. Modificările la Legea bugetului de stat pentru anul 2023 și la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar au fost efectuate pentru a include măsurile prevăzute în pachetul „Spor pentru Moldova”, anunțat de Guvern. Conform notei informative, economiile identificate au fost redirecționate către programe economice și sociale de impact, precum și pentru realizare
Economie
Votat în lectură finală: De la 1 octombrie, salariile personalului medical vor fi majorate cu 15%

Votat în lectură finală: De la 1 octombrie, salariile personalului medical vor fi majorate cu 15%

Modificarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2023 a fost votată în lectura a doua de Parlament. Potrivit proiectului de lege, elaborat de Ministerul Sănătății, vor fi majorate cu aproximativ 399 de milioane de lei sau 12,8 % atât veniturile, cât și cheltuielile FAOAM. În mare parte, majorarea cheltuielilor este necesară pentru a crește cu 15 % salariile personalului medical din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării
Social

19 октября

Ajutorul pentru perioada rece a anului va fi acordat suplimentar la compensațiile din factură. Precizări

Ajutorul pentru perioada rece a anului va fi acordat suplimentar la compensațiile din factură. Precizări

Ajutorul pentru perioada rece a anului (APRA) va fi acordat suplimentar la compensațiile din factură, au precizat autoritățile, joi, 19 octombrie. Conform noilor prevederi, ajutorul pentru perioada rece a anului (APRA) a fost inclus în programul de compensații la energie „Ajutor la contor” și va fi acordat sub formă de plată monetară lunară. „Această decizie a fost luată pentru a simplifica accesul la ajutorul financiar acordat pentru sezonul rece al anului și a ne asigura că toate familiile s
Economie
Noi reguli la frontierele R. Moldova: Vizează măsuri suplimentare de securitate. Ce se schimbă

Noi reguli la frontierele R. Moldova: Vizează măsuri suplimentare de securitate. Ce se schimbă

Autoritățile anunță joi, 19 octombrie, măsuri suplimentare de securitate în țară și la frontierele R. Moldova. Accesul în incinta Aeroportului Chișinău va fi permis doar pasagerilor, angajaților și membrilor de echipaje ale aeronavelor. Începând de astăzi, 19 octombrie, ora 20:00, vor intra în vigoare măsurile suplimentare de securitate, în scopul asigurării ordinii și securității publice, securității de frontieră și siguranței cetățenilor. Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM La dec
Social
Polonia: Liderii partidelor, chemați de președinte la consultări, după victoria opoziției în alegeri

Polonia: Liderii partidelor, chemați de președinte la consultări, după victoria opoziției în alegeri

Preşedintele polonez Andrzej Duda a chemat la consultări liderii partidelor parlamentare, săptămâna viitoare. Polonezii aşteaptă să vadă cui îi va da mandatul de a forma un Guvern, după ce naţionaliştii de la guvernare au pierdut majoritatea în urma alegerilor legislative. Partidele de opoziţie proeuropene au obţinut o majoritate de voturi la scrutinul de duminică, o schimbare majoră după opt ani de dispute cu Bruxellesul pe teme mergând de la independenţa sistemului de justiţie până la dreptur
Extern
Percheziții la un agent economic și la o asociație. Grant de 14 milioane de lei, obținut prin fraudă

Percheziții la un agent economic și la o asociație. Grant de 14 milioane de lei, obținut prin fraudă

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii Anticorupție (PA) au desfășurat percheziții într-un dosar de abuz în serviciu și escrocherie în proporții deosebit de mari în care sunt vizați factori de decizie ai unui agent economic și ai unei asociații obștești. Aceștia sunt suspectați că ar fi obținut un grant de 14 milioane de lei, în urma trucării unei licitații publice și altor ilegalități. Potrivit CNA, la baza pornirii investigațiilor a stat Raportul auditului C
Social
R. Moldova aderă la Convenția globală privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior. Ce se schimbă

R. Moldova aderă la Convenția globală privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior. Ce se schimbă

R. Moldova va adera la Convenția globală privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior, adoptată la Paris. Proiectul de lege care prevede acest lucru a fost votat în prima și a doua lectură de 74 de deputați, la ședința Parlamentului de joi, 19 octombrie. Potrivit documentului, scopul Convenției este să faciliteze mobilitatea academică și profesională între regiuni și să sporească cooperarea internațională în învățământul superior, prin stabilirea unui instrument global de defin
Social
Când va fi examinată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, înaintată de comuniști și socialiști

Când va fi examinată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, înaintată de comuniști și socialiști

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean, înaintată de comuniști și socialiști, va fi examinată la ședința Parlamentului ce va avea loc astăzi. Printre subiecte ce vor fi aprobate/respinse la ședința din 19 octombrie este și moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului R. Moldova, înaintată de deputații din Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS). Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a inițiat în cadrul ședinței plen
Politică
Putin îl invită pe Biden la un ceai: Să-și ia rachetele și să mănânce liniștit clătite

Putin îl invită pe Biden la un ceai: Să-și ia rachetele și să mănânce liniștit clătite

Președintele rus Vladimir Putin a catalogat livrarea de rachete cu rază cu lungă ATACMS către Ucraina drept „o altă greșeală a Statelor Unite ale Americii”. Reacția vine după ce o lovitură ucraineană fără precedent a distrus elicoptere pe două aerodromuri din teritoriul ocupat de Rusia în această săptămână. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că rachetele „și-au dovedit eficiența”, iar loviturile au fost „executate cu mare precizie”. Putin îl invită pe Biden la un ceai în Rusia.
Extern
Ședința Parlamentului: Minut de reculegere în memoria victimelor atacurilor din Israel. Declarația adoptată

Ședința Parlamentului: Minut de reculegere în memoria victimelor atacurilor din Israel. Declarația adoptată

La ședința Parlamentului de joi, 19 octombrie, deputații au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor atacurilor din Israel. Legislativul a precizat că R. Moldova este alături de Israel și poporul său în această perioadă dificilă și condamnă ferm atacurile teroriste brutale efectuate de Hamas. „În aceste zile suntem martorii unor atacuri sângeroase asupra Israelului și violențe îngrozitoare împotriva civililor. O lume întreagă este zguduită de atacuri ce distrug pacea și ordinea cu c
Social