Melisa Ciobanu

#Mediu: 15 июня

Încă o zi până la Sun Dă-i Fest 2024. Ce activități au pregătit organizatorii

Încă o zi până la Sun Dă-i Fest 2024. Ce activități au pregătit organizatorii

Cetățenii sunt așteptați duminică, 16 iunie, la cel mai așteptat festival al sustenabilității din R. Moldova - Sun Dă-i Fest 2024. Evenimentul va începe la ora 15:00 și se va desfășura tradițional în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”. Oaspeții vor găsi o alee dedicată energiei accesibile și curate, unde vor fi prezentate tehnologii în domeniul energiei solare, eoliene, hidroelectrice și a altor surse de energie verde. Totodată, vor avea oportunitatea să aflați mai multe despre energia
Mediu
La Chișinău s-a desfășurat marșul Familiei, organizat de Partidul Socialiștilor

La Chișinău s-a desfășurat marșul Familiei, organizat de Partidul Socialiștilor

Zeci de persoane, printre care și un grup de slujitori, au participat la Marșul Familiei, organizat sâmbătă, 15 iunie, de către Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM). Acțiunea are loc în semn de protest față de Marșul Pride, care se va desfășura duminică, 16 iunie. Marșul Familiei a pornit din fața Circului, iar punctul final a fost Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Principalul slogan al marșului a fost apărarea și promovarea valorilor tradiționale. Urmăriți-ne
Social
Restricții de circulație în contextul vizitei președintelui Italiei. Primăria vine cu detalii

Restricții de circulație în contextul vizitei președintelui Italiei. Primăria vine cu detalii

Primăria municipiului Chișinău informează că în zilele de 17 - 18 iunie 2024, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală. Măsura este luată de poliție, în contextul vizitei oficiale în R. Moldova a lui Sergio Mattarela, președintele Italiei. Acesta va vizita Guvernul și Parlamentul R. Moldova. Astfel, luni și marți, 17-18 iunie 2024, între orele 08:00 - 18:00, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală, din centrul or
Social
Canotorii Oleg Tarnovschi și Mihai Chihaia au cucerit bronzul la Campionatele Europene de canoe sprint

Canotorii Oleg Tarnovschi și Mihai Chihaia au cucerit bronzul la Campionatele Europene de canoe sprint

Canotorii moldoveni Oleg Tarnovschi și Mihai Chihaia au ocupat locul III la Campionatele Europene de canoe sprint, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Competiția a avut loc la Szeged, Ungaria. Dubloul din R. Moldova a completat podiumul de premiere în proba de 1.000 metri, cu rezultatul de 3:31:826. Sportivii noștri au încheiat cursa cu 2.454 secunde în urma învingătorilor probei Gabriele Casadei/Carlo Tacchini din Italia. Tot la europenele de canoe sprint, Daniela Cociu, care are
Social
R. Moldova începe negocierile de aderare cu UE. Când va avea loc prima conferință interguvernamentală

R. Moldova începe negocierile de aderare cu UE. Când va avea loc prima conferință interguvernamentală

Prima conferință interguvernamentală R. Moldova - Uniunea Europeană va avea loc pe 25 iunie. Anunțul a fost făcut de către Cristina Gherasimov negociatorul-șef al țării noastre în procesul de aderare la UE. „Ambasadorii țărilor membre pe lângă Uniunea Europeană au agreat, de principiu, cadrele de negociere pentru deschiderea oficială a negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina”, a declarat Gherasimov. Astfel, pe 25 iunie, Președinția belgiană a UE va convoca primele conferințe in
Politică
Conferinţa internaţională privind pacea în Ucraina s-a deschis în Elveţia

Conferinţa internaţională privind pacea în Ucraina s-a deschis în Elveţia

Conferinţa internaţională privind pacea în Ucraina, organizată la cererea Kievului, s-a deschis sâmbătă la Burgenstock, în Elveţia, în cadrul căreia vor fi discutaţi primii paşi care să deschidă calea negocierilor de pace în războiul declanşat de Rusia în Ucraina, scrie Agerpres. Şefi de stat şi de guvern, printre care și președinta Maia Sandu, reprezentanţi de rang înalt din circa 100 de ţări, precum şi ai unor organizaţii internaţionale sunt aşteptaţi să participe la summit. Rusia nu a fost i
Extern
Meteorologii promit un weekend fără ploi. Câte grade vor indica termometrele

Meteorologii promit un weekend fără ploi. Câte grade vor indica termometrele

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) anunță că în acest weekend ploile contenesc, iar vremea se încălzește ușor. „Vântul va sufla din nord-vest slab la moderat, doar sâmbătă pe timp de zi cu unele intensificări”, notează SHS. Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM Potrivit meteorologilor, noaptea, temperaturile vor oscila între +12..+18°C, iar ziua, temperaturile maxime vor crește până la +31°C. În această săptămână, meteorologii au anunțat mai multe coduri galbene de vreme insta
Mediu

14 июня

Ucraina respinge condiţiile lui Vladimir Putin pentru negocieri de pace

Ucraina respinge condiţiile lui Vladimir Putin pentru negocieri de pace

Ucraina a respins condiţiile anunțate vineri, 14 iunie, de către preşedintele rus Vladimir Putin pentru negocierile de pace, printre care retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia şi renunţarea de către Ucraina la aspiraţia de aderare la NATO. „Nu există noi „propuneri de pace” din Rusia. Entitatea Putin a exprimat doar „setul standard al agresorului”, care a fost auzit deja de multe ori. Conținutul său este destul de specific, extrem de ofensator pent
Extern
Reacția Autorității Aeronautice Civile, după ce avionul de pe cursa Erevan-Chișinău a fost redirecționat la București

Reacția Autorității Aeronautice Civile, după ce avionul de pe cursa Erevan-Chișinău a fost redirecționat la București

Operatorul aerian nu a notificat Autoritatea Aeronautică Civilă despre modificările de orar cu 3 zile în prealabil, după cum prevede legislația, astfel zborul nu a primit aprobarea necesară. Reacția aparține Autorității Aeronautice Civile (AAC), după ce în spațiul public au apărut informații precum că un avion de pe cursa Erevan-Chișinău nu ar fi fost lăsat să aterizeze în R. Moldova. „(...) Astfel, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 870, operatorii aerieni au obligația de a notifica A
Social
Șeful biroului Interpol Moldova, Viorel Țentiu, rămâne în arest preventiv. Curtea de Apel a respins cererea apărării

Șeful biroului Interpol Moldova, Viorel Țentiu, rămâne în arest preventiv. Curtea de Apel a respins cererea apărării

Șeful biroului Interpol Moldova, Viorel Țentiu, rămâne în arest preventiv, anunță Procuratura Anticorupție (PA). Acesta este vizat în cauza penală „Interpol”. „Astăzi, 14 iunie 2024, Curtea de Apel Chișinău a menținut măsura preventivă de arest preventiv pentru 30 zile în privința Șefului Direcției Cooperare Polițienească Internațională”, a notat PA. Pe 5 iunie, șeful biroului Interpol Moldova, Viorel Țentiu, a fost reținut în urma perchezițiilor efectuate de procurorii anticorupție, în cadrul
Justiție
Vladimir Putin a anunţat condițiile pentru negocieri de pace cu Ucraina

Vladimir Putin a anunţat condițiile pentru negocieri de pace cu Ucraina

Ucraina trebuie să-și retragă trupele din Luhansk, Donețk, Herson și Zaporojie pentru a începe negocierile cu Federația Rusă, a declarat președintele Vladimir Putin, scrie ria.ru. „De îndată ce Kievul declară că este pregătit pentru o astfel de decizie și începe o retragere reală a trupelor din aceste regiuni și, de asemenea, renunță oficial la planurile de aderare la NATO, din partea noastră, literalmente în același minut, va exista un ordin pentru a înceta focul și a începe negocierile. Repet
Extern
Mai multe clase cu predare în ucraineană și română la gimnaziul „Taras Șevcenko”. Vor fi angajați și profesori refugiați

Mai multe clase cu predare în ucraineană și română la gimnaziul „Taras Șevcenko”. Vor fi angajați și profesori refugiați

În anul următor de studii, la gimnaziul „Taras Șevcenko” din Chișinău vor fi deschise mai multe clase cu predare în limbile ucraineană și română, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Potrivit instituției, acest fapt va oferi posibilitate copiilor refugiaților ucraineni, dar și al etnicilor ucraineni din țara noastră, să-și continue studiile în limba maternă și să se integreze mai ușor în sistemul educațional din R. Moldova. Clasele vor fi deschise atât la ciclul primar (I și IV), câ
Social