#Extern: 28 апреля

SUA ar putea să renunțe la medierea negocierilor dintre Rusia și Ucraina. Avertismentul lui Marco Rubio

SUA ar putea să renunțe la medierea negocierilor dintre Rusia și Ucraina. Avertismentul lui Marco Rubio

Înalți oficiali ai administrației Trump au cerut duminică Rusiei și Ucrainei să avanseze în negocierile pentru un acord de pace, după întâlnirea între Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată sâmbătă la Vatican, scrie Reuters. Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat duminică pentru NBC că Statele Unite vor decide săptămâna aceasta dacă vor continua să medieze negocierile „sau dacă este momentul să ne concentrăm pe alte subiecte”. „Trebuie să se întâmp
Extern
Ultima zi de vacanță. De mâine, elevii revin la ore

Ultima zi de vacanță. De mâine, elevii revin la ore

Elevii se întorc mâine, 29 aprilie, în bănci, după vacanța de Paște, care a durat 10 zile. Următoarea vacanță a elevilor este cea mare, din vară. În acest an, vacanța de Paște a început pe 19 aprilie, cu o zi înainte de Paștele ortodox, și se încheie pe 29 aprilie, a doua zi de Blajini. Pe parcursul anului de studii, toți elevii beneficiază de vacanțe de toamnă, de iarnă, de primăvară și vacanța de Paști. Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Social
R. Moldova marchează unsprezece ani de la liberalizarea regimului de vize cu UE

R. Moldova marchează unsprezece ani de la liberalizarea regimului de vize cu UE

R. Moldova marchează astăzi 11 ani de la liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană. Pe parcursul acestei perioade, peste două milioane 600 de mii de moldoveni au beneficiat de regimul liberalizat de vize, călătorind în UE de circa optsprezece milioane de ori. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, în cei unsprezece ani de regim liberalizat de vize, numărul total de traversări a frontierei R. Moldova cu UE a fost de 36.290.266, cu 18.279.446 ieșiri și 18.010.820 intrări. „Numărul
Politică
Săptămâna începe cu vreme frumoasă și maxime de până la 19 grade Celsius

Săptămâna începe cu vreme frumoasă și maxime de până la 19 grade Celsius

Meteorologii prognozează pentru astăzi vreme frumoasă, cu cer variabil și temperaturi maxime de +19 grade Celsius. Vântul va sufla din sud-est, de la slab la moderat, iar precipitații nu se prevăd. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în nordul țării se vor înregistra temperaturi maxime între +14..+15°C. În centru, maxima zilei va oscila între +16..+17°C, iar în sudul R. Moldova, mercurul din termometre va urca până la +18..+19°C. Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM R. Mo
Social

25 апреля

Școlile și universitățile din țară vor organiza activități de comemorare a victimelor foametei organizate

Școlile și universitățile din țară vor organiza activități de comemorare a victimelor foametei organizate

Instituțiile de învățământ din țară vor desfășura, în perioada 29 aprilie - 6 mai 2025, o serie de activități educaționale dedicate comemorării victimelor foametei organizate din anii 1946–1947. Printre activitățile recomandate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) sunt lecții tematice, expoziții, proiecții de filme, discuții și activități de comemorare. Ministerul Educației anunță că aceste activități educaționale fac parte din acțiunile dedicate Zilei comemorării victimelor foametei org
Social
Trimisul special al SUA s-a întâlnit cu Putin pentru a-i prezenta planul acordului de pace în Ucraina

Trimisul special al SUA s-a întâlnit cu Putin pentru a-i prezenta planul acordului de pace în Ucraina

Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, s-a întâlnit din nou cu președintele rus, Vladimir Putin, pentru a-i prezenta planul propus de americani pentru încheierea războiului din Ucraina. Aceasta este a patra vizită a lui Witkoff în Rusia, din ultima perioadă. Propunerea de pace a SUA prevede în principal încetarea permanentă a focului, recunoașterea de către SUA a peninsulei Crimeea ca fiind de jure parte a Rusiei și recunoașterea de facto a controlului rusesc asupra celorlalte teritorii ucrain
Extern
Sportivii moldoveni au cucerit medalii de argint și bronz la Campionatul European de sambo

Sportivii moldoveni au cucerit medalii de argint și bronz la Campionatul European de sambo

Sportivii din R. Moldova au cucerit o medalie de argint și două de bronz la Campionatul European de sambo. Competiția s-a desfășurat în orașul Limassol din Cipru, în perioada 25 - 27 aprilie. Potrivit Comitetului Național Olimpic și Sportiv, Veaceslav Plămădeală (79 kg) a cucerit medalia de argint, iar alți doi sportivi moldoveni, Lucian Brai (71 kg) și Vera Zorea (54 kg) au urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere. Lucian Brai a evoluat la proba combat sambo. Urmăriți-ne și pe canal
Social
Avertizare meteo: Cod galben de înghețuri pe întreg teritoriul R. Moldova

Avertizare meteo: Cod galben de înghețuri pe întreg teritoriul R. Moldova

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis cod galben de înghețuri, valabil în toată țara. Avertizarea este valabilă pentru perioada 27 - 29 aprilie. „În intervalul menționat, în orele nocturne și ale dimineții, pe arii extinse la suprafața solului, iar pe 28–29 aprilie izolat și în aer, se prevăd înghețuri cu intensitatea de -1…-3°C”, anunță meteorologii. Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM Amintim că, pe parcursul zilei de astăzi, în centrul și sudul R. Moldova izolat se pre
Social
Omorul unui copil de 10 luni din raionul Telenești: Alexei Cotorobai a fost trimis pe banca acuzaților

Omorul unui copil de 10 luni din raionul Telenești: Alexei Cotorobai a fost trimis pe banca acuzaților

Alexei Cotorobai, fratele lui Gheorghe Cotorobai, condamnat la închisoare pe viață pentru omorul tinerei Anei-Maria din Orhei, este trimis în judecată pentru omorul unui bebeluș de 10 luni, comis acum 15 ani în raionul Telenești. Procuratura Generală (PG) anunță că a finalizat urmărirea penală și a transmis cauza în instanță pentru examinare în fond. În anul 2024, în baza unor probe noi apărute, Procuratura Generală s-a autosesizat și a solicitat revizuirea unei sentințe irevocabile prin care m
Justiție
Rusia le recomandă cetățenilor săi să evite deplasările în R. Moldova. Reacția Chișinăului

Rusia le recomandă cetățenilor săi să evite deplasările în R. Moldova. Reacția Chișinăului

Federația Rusă le recomandă cetățenilor săi să evite deplasările în R. Moldova. Alerta este motivată de verificări minuțioase la frontieră și refuzuri de intrare în țară. Chișinăul declară că R. Moldova este un stat deschis pentru vizitatori și doar persoanele care ridică semne de întrebare pentru autoritățile competente sunt returnate. Avertizarea de călătorie a fost emisă de Ministerul rus de Externe pe 24 aprilie. „La sosirea pe aeroportul din Chișinău, deținătorii de pașapoarte rusești sun
Social
Pompierii îndeamnă cetățenii să respecte măsurile de prevenire a incendiilor de Paștele Blajinilor

Pompierii îndeamnă cetățenii să respecte măsurile de prevenire a incendiilor de Paștele Blajinilor

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă cetățenii să respecte măsurile de prevenire a incendiilor de Paștele Blajinilor, marcat în acest an pe 27 și 28 aprilie. Potrivit pompierilor, cetățenii trebuie să monitorizeze copiii, ca aceștia să nu se joace cu focul, și să aibă grijă ca lumânările aprinse pe morminte să nu fie în apropierea coroanelor și florilor artificiale. Angajații lăcașelor de cult sunt avertizați să evite aglomerația în timpul serviciilor religioase. Pot
Social
Vaccinarea salvează! Autoritățile vor lansa o campanie de informare la nivel național

Vaccinarea salvează! Autoritățile vor lansa o campanie de informare la nivel național

Săptămâna imunizării în R. Moldova se va desfășura în perioada 27 aprilie - 3 mai. Cu această ocazie, Ministerul Sănătății urmează să desfășoare activități care să evidențieze rolul crucial al vaccinării pentru sănătatea copiilor, adulților și a întregii comunități, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Vaccinurile salvează milioane de vieți în fiecare an și ne protejează împotriva unor boli grave care odinioară făceau ravagii. De la primele luni de viață și până la vârsta
Social