Căruță în care se aflau șase persoane, lovită de un microbuz, la Hâncești. Un mort și mai mulți răniți
Sursa foto: Diana Fetco, șefa Secției Comunicare din cadrul Inspectoratului General al Poliției

Căruță în care se aflau șase persoane, lovită de un microbuz, la Hâncești. Un mort și mai mulți răniți

O căruță în care se aflau șase persoane, printre care și doi copiii, a fost lovită de un microbuz pe traseul G100 din raionul Hâncești. În urma impactului, o persoană și-a pierdut viața, iar alte trei au fost rănite.

Accidentul s-a produs noaptea trecută, în jurul orei 21:30. Şefa Secției Comunicare din cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP), Diana Fetco, a declarat pentru Ziar.md că un bărbat de 53 de ani, în timp ce conducea un Volkswagen, a lovit din spate un hipomobil în care se aflau 6 persoane.

Căruța nu era echipată corespunzător și nicio persoană nu purta vestă reflectorizantă, precizează polițiștii.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

În urma impactului, un bărbat de 38 de ani din căruță a decedat pe loc, două persoane, o femeie de 29 de ani și un copil de 9, au urcat într-o mașină de ocazie  și au plecat. Un bărbat și un copil de un an, au fost transportați la spital, iar un bărbat de 39 de ani s-a ales cu leziuni ușoare.

Șoferul a fost testat cu aparatul Drager, iar rezultatul la alcool a ieșit negativ.

Oamenii legii au inițiat acum o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a întâmplat tragedia.


.