Latest

Sectă cu viziuni extremiste, într-un sat din Hîncești. Viorel Cernăuțeanu: „Este în atenția noastră”

Sectă cu viziuni extremiste, într-un sat din Hîncești. Viorel Cernăuțeanu: „Este în atenția noastră”

O sectă cu viziuni extremiste, apărută recent în R. Moldova, a ajuns în vizorul oamenilor legii. Cultul pseudo-religios „Biserica Ortodoxă Rusă – Imperiul Țarist” este condus de o familie din localitatea Stolniceni, raionul Hîncești, și ar număra peste 500 de membri. Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a anunțat că organele de drept au vizitat această familie. Potrivit lui Cernăuțeanu, deocamdată nu au fost identificate riscuri sau pericole pentru cetățeni, notea
Social
Procurorii cer salarii mai mari: „Creșterea de 5% nu acoperă nici măcar inflația anuală”

Procurorii cer salarii mai mari: „Creșterea de 5% nu acoperă nici măcar inflația anuală”

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) și Procuratura Generală (PG) au transmis astăzi un aviz comun privind proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru 2025. Aceștia semnalează necesitatea ajustării salariale a procurorilor în conformitate cu prevederile constituționale și rata inflației. Se întâmplă la scurt timp după ce judecătorii au cerut și ei salarii mai mari. Astfel, CSP și PG  salută amendamentul propus de președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, prin care se
Justiție
China ordonă companiilor sale aeriene să nu mai primească livrările de avioane Boeing

China ordonă companiilor sale aeriene să nu mai primească livrările de avioane Boeing

China a ordonat companiilor sale aeriene să suspende orice achiziționare de avioane de la constructorul american Boeing. Este o reacție la decizia SUA de a impune tarife de 145% pentru produsele chinezești, a informat, marți, agenția de presă Bloomberg, potrivit Agerpres.ro. De asemenea, Beijingul a cerut, ca transportatorii chinezi să oprească orice achiziție de echipamente și piese legate de aeronave de la companii americane. Între timp, guvernul chinez caută modalități de a oferi asistență
Extern
O grupare neonazistă din R. Moldova ar racola tineri din România pe Telegram. Ce spune IGP

O grupare neonazistă din R. Moldova ar racola tineri din România pe Telegram. Ce spune IGP

O grupare neonazistă din R. Moldova ar recruta tineri din România prin aplicația Telegram, pentru a comite diversiuni. Potrivit unei investigații realizate de PressOne.ro, recruții, majoritatea de vârsta liceului, sunt puși să bată oameni fără adăpost, să vandalizeze monumente evreiești și să-și ucidă „dușmanii”, acțiunile lor fiind recompensate cu puncte, ca într-un joc video. Contactați de ziar.md, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) din R. Moldova au declarat că instituți
Social
Volodimir Zelenski l-a demis pe șeful administrației militare din Sumî. Cine îl va înlocui

Volodimir Zelenski l-a demis pe șeful administrației militare din Sumî. Cine îl va înlocui

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis pe șeful administrației militare din Sumî, Volodimir Artiuh. Acesta ar urma să fie înlocuit de Oleg Hrîhorov, șeful Direcției Generale a Poliției Naționale din regiunea Lugansk. Despre acest lucru a anunțat reprezentantul guvernului Ucrainei în Rada Supremă, Taras Melniciuk. Guvernul de la Kiev a aprobat demiterea lui Volodimir Artiukh din funcția de șef al Administrației Regionale de Stat Sumî, la scurt timp după loviturile rusești cu rachetă
Extern
Un șofer beat, urmărit și prins de polițiștii din Bălți. Bărbatul riscă până la 3 ani de închisoare

Un șofer beat, urmărit și prins de polițiștii din Bălți. Bărbatul riscă până la 3 ani de închisoare

O posibilă tragedie a fost evitată, noaptea trecută, pe străzile municipiului Bălți. Un șofer care conducea haotic și cu viteză excesivă este cercetat de oamenii legii pentru conducerea sub influența alcoolului. Potrivit poliției, șoferul de 43 de ani, locuitor al municipiului Bălți, a fost observat aseară de agenții de patrulare la volanul unui automobil ce se deplasa haotic și cu viteză excesivă pe străzile orașului. Pentru a preveni o posibilă tragedie, polițiștii au somat conducătorul auto
Social
Controale la magazinele și piețele care vând pește viu. Au fost depistate neconformități și aplicate amenzi

Controale la magazinele și piețele care vând pește viu. Au fost depistate neconformități și aplicate amenzi

Inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au desfășurat săptămâna trecută 80 de controale inopinate în cadrul magazinelor specializate, piețelor agroalimentare și locurilor potențiale de vânzare ilegală a peștelui viu. În urma controalelor efectuate în perioada 4 - 13 aprilie 2025 au fost constatate următoarele neconformități: * Condiții necorespunzătoare de transportare și păstrare a peștelui viu; * Transportarea peștelui viu fără acte de proveniență și fără certifi
Social
Un copil de nouă ani a murit după ce a fost lovit de un tractor, la Hâncești. Cum s-a produs accidentul

Un copil de nouă ani a murit după ce a fost lovit de un tractor, la Hâncești. Cum s-a produs accidentul

Un copil în vârstă de nouă ani și-a pierdut viața în urma unui cumplit accident rutier care a avut loc acum o oră, în satul Cărpineni din raionul Hîncești. Potrivit poliției, un bărbat de 67 de ani în timp ce conducea un tractor l-a lovit pe minor care traversa strada în afara trecerii de pietoni. În urma impactului, băiatul de doar nouă ani a decedat pe loc. Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul ieșind negativ. Acesta urmează să fie reținut. Oamenii legii au inițiat în acest caz o c
Social
Cum vor fi repartizate cele 200 de milioane de lei, alocate pentru modernizarea cantinelor școlare

Cum vor fi repartizate cele 200 de milioane de lei, alocate pentru modernizarea cantinelor școlare

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a prezentat mai multe detalii în privința celor 200 de milioane de lei, care urmează a fi alocate pentru modernizarea cantinelor școlare. Potrivit oficialului, fondurile alocate vor putea fi utilizate inclusiv pentru renovarea spațiilor de alimentație, instalarea sistemelor de ventilație, asigurarea accesibilității pentru elevii cu dizabilități. Totodată, cu aceste resurse va putea fi cumpărată veselă, mobilier și, după caz, echipamente profesional
Social
Regatul Unit acordă 875 de milioane euro Ucrainei. Suma este finanțată din active rusești înghețate

Regatul Unit acordă 875 de milioane euro Ucrainei. Suma este finanțată din active rusești înghețate

Regatul Unit a acordat Ucrainei un nou împrumut de 752 de milioane de lire sterline, echivalentul a 875 de milioane de euro, în cadrul programului G7 de credite pentru accelerarea veniturilor extraordinare ale Ucrainei (Extraordinary Revenue Acceleration Loans for Ukraine, ERA), conform unui comunicat publicat pe site-ul guvernului britanic. Suma face parte dintr-un împrumut mai amplu, în valoare de 2,26 miliarde lire sterline și este finanțată cu veniturile extraordinare generate de activele r
Extern
Consumatorii casnici din Fălești vor plăti mai mult pentru apă și canalizare

Consumatorii casnici din Fălești vor plăti mai mult pentru apă și canalizare

Consumatorii casnici din Fălești vor achita mai mult pentru serviciul de alimentare cu apă potabilă și cel de canalizare. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat majorarea tarifelor în cadrul ședinței de marți, 15 aprilie. Astfel, pentru serviciul serviciul public de alimentare cu apă potabilă, consumatorii casnici întreprinderii municipale „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale și de Locuințe” din orașul Fălești vor achita 32,89 lei/m³, cu 5,54 lei mai mult
Social
Poliția a reținut încă un deținut condamnat pe viață și eliberat înainte de termen. Despre cine este vorba - VIDEO

Poliția a reținut încă un deținut condamnat pe viață și eliberat înainte de termen. Despre cine este vorba - VIDEO

Condamnat acum 23 de ani la detenție pe viață și eliberat în luna februarie curent, Dorin Sușițchi a fost reținut cu puțin timp în urmă și urmează să revină în Penitenciarul nr. 17 din Rezina. Potrivit oamenilor legii, Sușițchi intenționa să-și ridice pașaportul străin. „În contextul anulării, de către Curtea de Apel Nord, a deciziei de eliberare din detenție a condamnatului Sușițchi, informăm că polițiștii l-au localizat și în acest moment l-au reținut”, a transmis Poliția R. Moldova. Dorin S
Justiție