Latest

Un cetățean al R. Moldova a fost grav rănit în urma unui atac al Israelului în Fâșia Gaza, anunță ONU

Un cetățean al R. Moldova a fost grav rănit în urma unui atac al Israelului în Fâșia Gaza, anunță ONU

Un cetățean al R. Moldova a fost grav rănit în urma unui atac al Israelului asupra unui complex al Națiunilor Unite din Fâșia Gaza. Potrivit ONU, în urma loviturilor israeliene din 19 martie, un angajat al organizației, cetățean al Bulgariei, a murit, iar alte șase persoane au fost rănite. Autoritățile de la Chișinău nu au comunicat până prezent despre aceste caz. „Pe baza informațiilor disponibile în prezent, loviturile care au vizat un complex al ONU în Deir Al Balah pe 19 martie au fost cauz
Social
Rusia și SUA vor publica marți un comunicat comun privind negocierile din Arabia Saudită

Rusia și SUA vor publica marți un comunicat comun privind negocierile din Arabia Saudită

Rusia și Statele Unite vor emite marți un comunicat comun pentru a rezuma negocierile purtate luni în Arabia Saudită privind privind conflictul din Ucraina. Comunicatul va fi difuzat de Casa Albă și Kremlin la 11:00, ora Moscovei, scrie CBS News. Negocierile dintre oficiali americani și ruși cu privire la conflictul din Ucraina s-au încheiat luni seara și au durat mai bine de douăsprezece ore, au indicat agențiile de stat ruse. Aceste discuții cu ușile închise au vizat în special stabilirea unu
Extern
Meteorologii prognozează pentru astăzi cer predominant noros și temperaturi de până la +21°C

Meteorologii prognozează pentru astăzi cer predominant noros și temperaturi de până la +21°C

Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță pentru astăzi cer predominant noros și fără precipitații. Vântul va sufla de la slab la moderat, din sud-est cu trecere în nord-vest. Temperaturile maxime vor urca până la +21 de grade Celsius. Pe 25 martie, în nordul R. Moldova se vor înregistra temperaturi maxime între +16..+17°C. În centru, maxima zilei va oscila între +18..+19°C, iar în sudul R. Moldova, mercurul din termometre va urca până la +20..+21°C. Pentru ziua de mâine, 26 martie, meteorolo
Social
VIDEO/ Pericol pe drumurile din țară. Zeci de șoferi au fost prinși în stare de ebrietate

VIDEO/ Pericol pe drumurile din țară. Zeci de șoferi au fost prinși în stare de ebrietate

Mai mulți șoferi au fost prinși în timp ce conduceau sub influența alcoolului, informează Inspectoratul General de Poliției (IGP). IGP menționează că majoritatea dintre ei aveau cu grad de alcoolemie peste 1 mg/l, iar unii se aflau și sub influența substanțelor interzise. Un bărbat de 50 de ani, aflat la volanul unui Ford, conducea în localitatea Sireți cu o alcoolemie de 1,49 mg/l. În localitatea Semeni, raionul Ungheni, un alt șofer de 30 de ani, la volanul unui Volkswagen a fost depistat în
Social
Încă 386 de mii de puieți au fost plantați în cadrul campaniei de împădurire de primăvară

Încă 386 de mii de puieți au fost plantați în cadrul campaniei de împădurire de primăvară

Campania de împădurire din această primăvară, lansată în data de 15 martie, a continuat și pe parcursul săptămânii trecute. Agenția „Moldsilva” precizează că pe suprafețele preconizate pentru lucrări de împădurire s-au plantat încă circa 386.000 de puieți și a fost semănată o cantitate de 740 kg de semințe forestiere din speciile autohtone. Acțiunile de plantare s-au desfășurat pe 21 martie, cu prilejul Zilei internaționale a pădurilor, precum și în zilele de sâmbătă și duminică, 22 și 23 marti
Mediu
Detalii despre starea de sănătate a tinerei care a căzut de la înălțimea în timpul unui spectacol la Arena Chișinău

Detalii despre starea de sănătate a tinerei care a căzut de la înălțimea în timpul unui spectacol la Arena Chișinău

Acrobata de 24 de ani care a căzut de la înălțime în timpul unui spectacol la Arena Chișinău a ieșit din reanimare în această după-amiază. Purtătoarea de cuvânt a Institutului de Medicină Urgentă, Dorina Arsene, a declarat pentru Ziar.md că pacienta a fost transferată din secția de reanimare în cea de neurochirurgie. Potrivit Dorinei Arsene, pacienta a fost evaluată complet prin metode imagistice și clinice interne. Inițial, tânăra a fost internată în Secția de reanimare pentru stabilizare și m
Social
Mai multe cazuri de vânzare ilegală a resurselor naturale, fixate în capitală. Au fost aplicate amenzi

Mai multe cazuri de vânzare ilegală a resurselor naturale, fixate în capitală. Au fost aplicate amenzi

Inspectorii de mediu din Chișinău au desfășurat razii pe strada Calea Basarabiei și șoseaua Hâncești, pentru a combate transportul și comercializarea ilegală a resurselor naturale, inclusiv sol fertil, produse lemnoase și alte materiale minerale. Autoritățile au întocmit mai multe procese-verbale contravențional, iar persoanele responsabile au fost sancționate. În urma controalelor, inspectorii de mediu au depistat mai multe cazuri de vânzare a solului fertil fără acte legale de proveniență. Pe
Mediu
Ministerul Mediului dă asigurări că înhumarea porcilor la Roșcani se desfășoară cu respectarea normelor sanitare

Ministerul Mediului dă asigurări că înhumarea porcilor la Roșcani se desfășoară cu respectarea normelor sanitare

Ministerul Mediului precizează că groapa pentru înhumarea celor aproximativ 65 de mii de porci infectați cu pestă porcină africană nu se află în zona de protecție a râului Bîc, iar autoritățile depun eforturi pentru ca procesul de înhumare să respecte toate normele sanitare. Reacția vine după ce locuitorii satelor Calfa, Calfa-Nouă și Roșcani, din raionul Anenii Noi, au protestat timp de câteva zile, cerând ca procesul de înhumare să fie oprit deoarece reprezintă o catastrofă ecologică. „Terenu
Mediu
Mașină cuprinsă de flăcări într-o parcare subterană a unui bloc de locuit din Chișinău

Mașină cuprinsă de flăcări într-o parcare subterană a unui bloc de locuit din Chișinău

O mașină Tesla a fost cuprinsă de flăcări în Chișinău. Patru echipaje de pompieri au intervenit de urgență pentru lichidarea incendiului. Potrivit purtătoarei de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Liliana Pușcașu, totul a avut loc într-o parcare subterană a unui bloc de locuit de pe strada Albișoara. O Tesla a luat foc. Patru echipaje de pompieri au fost trimise la fața locului. În cele din urmă incendiul a fost stins de salvatori, însă 70% din automobil a ars
Social
Trei persoane, reținute pentru răpirea unui tânăr pe o stradă din Chișinău. De la ce a pornit totul

Trei persoane, reținute pentru răpirea unui tânăr pe o stradă din Chișinău. De la ce a pornit totul

Patru tineri, printre care și o minoră, sunt cercetați de poliție, după ce au șantajat și răpit un tânăr de pe o stradă din Chișinău. Totul ar fi pornit de la o datorie. Aceștia și-au recunoscut vina, iar dacă vor fi găsiți vinovați riscă închisoare de până la 13 ani. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției (IGP), alarma a fost dată de o tânără. Aceasta le-a spus polițiștilor că în timp ce se afla pe str. Trandafirilor din capitală, împreună cu prietenul ei de 22 de ani,
Social
Cetățenii pot declara online bunurile de peste 150 de euro, recepționate prin trimiteri poștale internaționale

Cetățenii pot declara online bunurile de peste 150 de euro, recepționate prin trimiteri poștale internaționale

Începând cu data de 24 martie, persoanele fizice vor putea declara online bunurile recepționate prin trimiteri poștale internaționale, pentru care trebuie achitate drepturile de import. Este vorba despre coletele cu o valoare mai mare de 150 de euro, dar care nu depășesc 1.000 de euro. Noua soluție digitală este disponibilă pe Portalul Public al Serviciului Vamal. Potrivit Serviciului Vamal, noua platformă simplifică procesul de declarare, eliminând necesitatea apelării la brokeri și la deplasă
Social
Șeful suspendat al Direcției juridice a Parlamentului rămâne în arest la domiciliu. Decizia instanței

Șeful suspendat al Direcției juridice a Parlamentului rămâne în arest la domiciliu. Decizia instanței

Șeful suspendat al Direcției juridice a Parlamentului R. Moldova, Ion Creangă, rămâne în continuare în arest la domiciliu pentru 30 de zile în dosarul în care acuzat de trădare de patrie. Decizia a fost luată luni, 24 martie, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. „Demersul procurorilor a fost prezentat în contextul în care după trimiterea dosarului penal în judecată, legea nu le permite procurorilor să conteste la Curtea de Apel schimbarea măsurii din arest preventiv în arest l
Justiție