Monumentul lui Ștefan cel Mare a fost inaugurat la Căușeni. Câți bani au fost alocați

Monumentul lui Ștefan cel Mare a fost inaugurat la Căușeni. Câți bani au fost alocați

Un monument al domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt a fost inaugurat la Căușeni. Inițiativa de edificare a monumentului urmărește conservarea valorilor istorice și dezvoltarea patrimoniului cultural. Proiectul a fost posibil cu susținerea Consiliului Județean Neamț. Banii, în mare parte alocați din bugetul raionului, au fost investiți în lucrările de construcție a postamentului, pavajului, instalarea felinarelor, dar și în reabilitarea unei porțiuni a podului din împrejurime. Urmăriți-ne și
Cultură și Turism

19 июня

La Chișinău va fi vernisată o expoziție de cămăși cu altiță. Vizitatorii vor putea admira 71 de piese unice

La Chișinău va fi vernisată o expoziție de cămăși cu altiță. Vizitatorii vor putea admira 71 de piese unice

Cu prilejul Zilei Universale a Iei, la Chișinău va fi vernisată o expoziție în care vor fi prezentate zeci de cămăși cu altiță, specifice diferitor regiuni. În total, vor fi expuse 71 de piese unice din colecția artistei plastice Marghiolița Constantinescu Rogojan, care a donat statului român o colecție de peste 250 de piese de costum tradițional românesc. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în parteneriat cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie
Cultură și Turism

14 июня

Colectivul „Joc” cere anularea ordinului prin care directoarea ansamblului a fost suspendată din funcție

Colectivul „Joc” cere anularea ordinului prin care directoarea ansamblului a fost suspendată din funcție

Șaizeci și opt de membri ai Baletului Național al Moldovei „Joc” au semnat un demers adresat ministrului Culturii, Sergiu Prodan. Artiștii solicită anularea ordinului prin care Aliona Strîmbeanu a fost suspendată din funcția de directoare a ansamblului, invocând faptul că această decizia va destabiliza și va demoraliza colectivul.   „La momentul actual, colectivul este implicat la maxim in repetițiile pentru spectacolul „Drăgaica - zeița sânzâienelor”, care va avea loc pe data de 22 și 23 iunie
Cultură și Turism
„Joc” rămâne fără director. Aliona Strîmbeanu a fost suspendată din funcție, după incidentul de la Moscova

„Joc” rămâne fără director. Aliona Strîmbeanu a fost suspendată din funcție, după incidentul de la Moscova

Directoarea Baletului Național al Moldovei „Joc”, Aliona Strîmbeanu, a fost suspendată din funcție, anunță TV8. Se întâmplă la o săptămână distanță după ce patru dansatori din cadrul ansamblului au participat la un eveniment la Sankt Petersburg, unde s-au prins în horă cu oligarhul Ilan Șor, deputata Marina Tauber, bașcana Evghenia Guțul și alți reprezentanți ai blocului „Victoria-Pobeda”. Informația a fost confirmată pentru TV8 de către șefa de marketing a ansamblului, Maria Andriuță. Decizia
Cultură și Turism

13 июня

UPDATE/ Mii de situri arheologice vor fi incluse în Registrul Arheologic Național. Cum va fi îmbunătățit documentul

UPDATE/ Mii de situri arheologice vor fi incluse în Registrul Arheologic Național. Cum va fi îmbunătățit documentul

ACTUALIZARE (13 iunie 17:05) Peste 11 mii de situri arheologice din țara noastră vor fi introduse în Registrul arheologic național și vor beneficia de protecție specială. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat, în cea de-a doua lectură, de 57 de deputați. Documentul a fost îmbunătățit, fiind excluse unele neclarități ce se referă la evidența, delimitarea și protecția siturilor arheologice. Astfel, s-au efectuat precizări privind pozițiile ce se repetă în Registrul monumentelor
Cultură și Turism
Instituțiile publice culturale vor constitui un Consiliu artistic: Cum vor fi numiți directorii teatrelor și circurilor

Instituțiile publice culturale vor constitui un Consiliu artistic: Cum vor fi numiți directorii teatrelor și circurilor

Teatrele, circurile și organizațiile concertistice vor constitui un Consiliu artistic, format din cel puțin 7 membri, confirmați de către fondator. Proiectul de lege care prevede modificarea Legii cu privire la teatre, circuri și organizații concertistice a fost susținut în prima lectură de 55 de deputați. Potrivit Parlamentului, legea a fost elaborată cu circa 20 de ani în urmă și conține norme contradictorii și învechite, care nu mai corespund realităților din domeniul artelor spectacolului.
Cultură și Turism

11 июня

„Joc”, despre incidentul de la Sankt-Petersburg: „Solicităm să nu fie ponegrită imaginea ansamblului”

„Joc”, despre incidentul de la Sankt-Petersburg: „Solicităm să nu fie ponegrită imaginea ansamblului”

Baletul Național al Moldovei „Joc” solicită să nu fie ponegrită imaginea și numele ansamblului din cauza dansatorilor care s-au prins în horă cu oligarhul fugar Ilan Șor, deputata Marina Tauber, bașcana Găgăuziei Evghenia Guțul, la Sankt Petersburg. Într-o reacție oficială, instituția a precizat că își rezervă dreptul de a apela la instanțele de judecată în cazul „difuzării unor afirmații nefondate”. „În adresa instituţiei nu a parvenit nici o solicitare privind delegarea membrilor colectivului
Cultură și Turism
În acest an, statul va finanța un număr record de proiecte culturale. Lista câștigătorilor

În acest an, statul va finanța un număr record de proiecte culturale. Lista câștigătorilor

Ministerul Culturii va finanța în acest an un număr record de proiecte culturale - 84, elaborate de organizațiile necomerciale. Lista inițială a câștigătorilor a fost completată ca urmare a identificării unor resurse suplimentare, în sumă de circa două milioane de lei. Din cele 84 de proiecte câștigătoare, 74 obțin finanțare la categoria „anuale”, iar celelalte 10 se înscriu la „multianuale” - o categorie nouă, inclusă în acest an. În anul curent, a fost majorat plafonul maxim solicitat: de la
Cultură și Turism

9 июня

„Veniți la iProsop”. În satul Selemet are loc a cincea ediție a festivalului care promovează podoabele sudului

„Veniți la iProsop”. În satul Selemet are loc a cincea ediție a festivalului care promovează podoabele sudului

Forfotă mare în raionul Cimișlia. Satul Selemet găzduiește astăzi a cincea ediție a festivalului iProsop - dedicat tradiției locale a prosopului țesut manual. În cadrul evenimentului sunt organizate ateliere, expoziții, târguri, activități speciale pentru copii, precum și degustări de bucate tradiționale din sudul republicii. Festivalul a început la ora ora 10:00, iar din filmulețele distribuite de organizatori se observă că multă lume bună a venit să savureze muzica, dansurile și gastronomia d
Cultură și Turism

7 июня

Dansuri și muzică populară. În raionul Anenii Noi va fi organizat Festivalul „La Nistru, la mărgioara”

Dansuri și muzică populară. În raionul Anenii Noi va fi organizat Festivalul „La Nistru, la mărgioara”

Consiliul raional Anenii Noi invită cetățenii la Festivalul „La Nistru, La Mărgioara”. Evenimentul va fi organizat pe data de 8 iunie 2024, începând cu ora 10:00,în satul Telița din raionul Anenii Noi. Programul Festivalului: * Târgul meșterilor populari; * Formații folclorice; * Orchestre de muzică populară; * Și multe alte surprize. Anual, acest festival adună toate formațiile folclorice din raionul Anenii Noi, cât și oaspeți din întreaga țară. La festival vor participa meșteri populari
Cultură și Turism

6 июня

Se redeschide circulația rutieră pe Transfăgărășan. Călătorii, îndemnați să nu hrănească urșii

Se redeschide circulația rutieră pe Transfăgărășan. Călătorii, îndemnați să nu hrănească urșii

Începând cu ziua de mâine, ora 07:00, șoferii vor putea circula din nou pe Transfăgărășan, inclusiv în zona alpină, cuprinsă între Bâlea Cascadă și Piscul Negru. Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat că redeschiderea are loc cu aproape o lună mai devreme decât data obișnuită - 1 iulie. Potrivit CNAIR, circulația va fi permisă doar între orele 07:00 – 21:00, iar în cazul unor fenomene meteorologice nefa
Cultură și Turism

5 июня

Irlandezii descoperă vinurile moldovenești: 19 vinării din țara noastră și-au prezentat produsele la Dublin

Irlandezii descoperă vinurile moldovenești: 19 vinării din țara noastră și-au prezentat produsele la Dublin

La Dublin s-a desfășurat cea de-a doua ediție a evenimentului de promovare a vinurilor moldovenești. Brandul vinicol de țară  „Wine of Moldova. A legend alive” anunță că 19 vinării autohtone și-au prezentat ieri produsele în capitala Irlandei. Prima parte a zilei a fost dedicată întâlnirilor B2B (business-to-business), având ca scop identificarea distribuitorilor și partenerilor locali. Seara, evenimentul a continuat cu sesiuni B2C (business-to-consumer), oferind consumatorilor posibilitatea de
Cultură și Turism